„Orașul cu fete sărace” în regia lui Radu Afrim, din nou pe scena Nationalului iesean

0
60

„Orașul cu fete sărace” după Radu Tudoran, în regia lui Radu Afrim, unul dintre cele mai solicitate spectacole ale Teatrului Național Iași, invitat frecvent pe scene de teatru din țară, prezent la importante evenimente teatrale naționale și din afara țării, va putea fi vizionat luna viitoare atât online, cât și cu public în sală.
La Teatru³, spectacolul se va juca două seri la rând, pe 5 și 6 martie, de la ora 19:00.
Datorită numărului mare de solicitări din parte publicului care nu poate vedea spectacolul la Iași, „Orașul cu fete sărace” va fi distribuit online, pe 8 martie, de la ora 20:00, timp de 48 de ore.
Pe 8 martie, se împlinesc 112 ani de la nașterea lui Radu Tudoran, autorul nuvelelor care au stat la baza producției ieșene.
Biletul pentru vizionarea online se poate achiziționa de pe platformele de ticketing Entertix.ro și MyTicket.ro, precum și de la magazinele partenere specificate pe site-ul acestora. După efectuarea plății, beneficiarul va primi un bilet electronic care va conține toate informațiile necesare pentru a avea acces la transmisia online a spectacolului.
Anul trecut, „Oraşul cu fete sărace” a fost invitat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, în septembrie, la Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti de la Chişinău, iar în noiembrie a participat la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti. La Gala UNITER, actriţa Diana Vieru a primit Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru interpretarea Marusiei. La începutul acestui an, spectacolul a fost jucat pe scena Teatrului de Nord din Satu Mare, cu ocazia aniversării celor 130 de ani de la inaugurarea clădirii.
Regie, scenariu și univers sonor: Radu Afrim; Scenografie: Cosmin Florea; Aranjament vocal, pregătire muzicală, pian: Diana Roman; Asistent de regie: Alexandra Vieru; Distribuția:Ada Lupu,Pușa Darie,Cosmin Maxim,Ionuț Cornilă,
Dumitru Năstrușnicu, Diana Roman,Diana Vieru, Mălina Lazăr, Ioana Buta, Iuliana Budeanu,Alexandra Azoiței, Diana Amitroaie, Ioana Aciobăniței, Dumitru Georgescu,Radu Homiceanu, Florentin Hrițcu si Costică Baciu.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 3 = 3