Pelerinajul religios la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva incepe pe 8 octombrie si va dura o saptamana

0
85

Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva va sta timp de o săptămână în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, sfintele moaşte urmând să fie scoase din catedrală sâmbătă 8 octombrie, în cadrul unei procesiunI.
Hramul Sfintei Cuvioasei Parascheva are loc în fiecare an la Iaşi pe 14 octombrie, iar potrivit reprezentanţilor Mitropoliei ieşene, în acest an racla cu sfintele moaşte va fi scoasă din catedrală cu aproape o săptămână mai devreme.
Pe 8 octombrie începând cu ora 6.00 va începe procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane urmând a aşeza racla Sfintei spre închinare în baldachinul amenajat în curtea Catedralei”, au anunţat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Zeci de mii de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi să se închine la sfintele moaşte, timpul de aşteptare la rând ajungând în anii precedenţi, înainte de pandemie, şi la 12 ore.
În 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
Racla cu sfintele moaşte va fi reintrodusă în catedrală cel mai probabil pe 15 octombrie.
Bugetul alocat de Primăria Iaşi sărbătorilor oraşului ce vor fi organizate în luna octombrie se ridică la 1,2 milioane de lei, intenţionându-se ca evenimentul să revină la amploarea de dinainte de pandemie.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here