Pentru a putea respira, o fetita de 12 ani are nevoie de bani pentru o noua operatie

0
191

Povestea Paștelui, sărbătoare pe care tocmai ce am încheiat-o, ne învață că în ciuda unor situații îngrozitoare există speranță, iar Dumnezeu poate întoarce totul în favoarea celui năpăstuit. Învierea nu e altceva decât dovada puterii lui Hristos de a transforma obstacolul suprem – moartea – în fix opusul lui, viața! Paștele ne înseamnă să credem că totul e cu putință și că indiferent cât de îngropat ai fi în probleme ce par de nedepășit, întotdeauna poți ieși la lumină, poți învinge lucrurile care promiteau să te țină veșnic blocat în viață.
Spina Bifida, paraplegie flască, luxație bilaterală de șold, astigmatism hipermetropic și cifoză congenitală toracolombară… toate aceste diagnostice vor să îi întunece viața unei fetițe de 12 ani, care se luptă zilnic să meargă înainte.
Daria Bratu merge la școală, este în clasa a V-a și are rezultate bune la învățătură, chiar dacă spitalul i-a devenit a doua casă. Nu renunță la a crede că și ea va ieși la lumină din întunericul în care au afundat-o problemele de sănătate.
Am nevoie să fiu operată pentru a putea respira bine. Vă rog din suflet să mă ajutați!, spune Daria dintr-un scaun cu rotile, cu respirația întretăiată la fiecare câteva cuvinte.
Deși a fost operată anterior în România, la Spitalul Monza din București, situația ei s-a agravat, iar noua intervenție chirurgicală trebuie să aibă loc în mai, adică luna viitoare. Operația costă 30.750 de euro, bani pe care părinții ei nu îi au și nici nu au cum să facă rost de ei. Mama se ocupă de îngrijirea Dariei, tatăl fetei este pensionat pe caz de boală, iar bunicii au murit de mai mulți ani. Venitul familiei abia depășește 3.500 de lei lunar.
Pentru această fetiță, Asociația „Salvează o inimă” a deschis campania de donații prin SMS. Orice mesaj cu textul „Daria” trimis la numărul 8832 înseamnă 2€ oferiți pentru însănătoșirea ei. De asemenea, orice sumă virată în conturile asociației o va ajuta pe Daria să respire mai bine, să continue să învețe și să aibă un viitor promițător! Ajut-o și tu să scape de poverile grele ce-i apasă pe umerii mult prea mici!
Pentru donații:
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele DARIA BRATU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

89 − = 82