Primele 4 autobuze de lux au ajuns la Iasi. Mai urmeaza 70 de autobuze noi

0
106

Primul lot de patru autobuze noi a ajuns la Iaşi. Mijloacele de transport în comun sunt marca Isuzu Citiport, firma care a câştigat licitaţia organizată de Primărie fiind SC Anadolu Automobil Rom SRL Bucureşti.
Dorim modernizarea transportului public din Iaşi. Nu eşte uşor, nu este nici ieftin, dar este absolut necesar. Autobuzele aduse astăzi sunt moderne, sunt de ultimă generaţie. Îndeplinesc normele Euro 6, au rampă pentru persoanele cu dizabilităţi, cele mai moderne sisteme de supraveghere, panouri video şi posibilitatea de interconectare prin GPS la orice formă de monitorizare şi control al traficului. Şi celelalte autobuze care vor veni la Iaşi vor corespunde aceloraşi cerinţe tehnice pe care le-am impus în acest caz. Sperăm să facem cel mai modern sistem de transport din ţară”, a declarat Mihai Chirica.
Edilul a mai vorbit şi despre modul în care vor fi exploatate autobuzele noi care vor veni la Iaşi în acest an şi anul viitor.
Astăzi le recepţionăm, apoi va urma o perioadă de instruire a celor care le vor exploata şi, după ce vor veni şi celelalte opt, vom începe repartiţia pe trasee. Până la începutul şcolii cele 12 autobuze noi vor deservi traseele din Iaşi. Important de menţionat este faptul că aceste autobuze nu vor ajunge la RATP pur şi simplu. Indiferent de cum se va numi operatorul, ele vor fi predate în baza unui contract de comodat, semnat chiar de subsemnatul, în care obligaţiile utilizării acestor mijloace de transport vor fi foarte stricte şi vor duce la penalizări dacă nu sunt îndeplinite. Nu mai accept să văd la stradă autobuze murdare sau care să nu miroasă cum trebuie în interior. Au aer condiţionat, au cel mai înalt habitaclu dintre autobuzele urbane şi corespund tuturor cerinţelor de confort. Şi eu voi călători cu ele, şi copiii mei vor călători cu mine, şi vreau să mă asigur că de fiecare dată lucrurile vor sta aşa cum trebuie. De asemenea, nu voi mai accepta să le colăm cu orice şi oricând”, a mai spus edilul.
Fiecare autobuz are lungimea de 12 metri, lăţimea de 2,55 metri şi înălţimea de 3,1 metri. Capacitatea este de 102 călători (24 de locuri pe scaune şi 78 de locuri în picioare) şi un loc pentru şofer, având câte trei uşi în doi foi. Totodată, fiecare astfel de mijloc de transport în comun are un loc special pentru persoane cu dizabilităţi şi rampă pentru accesul fotoliului rulant. Autobuzele Isuzu Citiport deţin motoare Cummins Euro 6, 283 CP, 6.700 cmc, caroserie autoportantă, sistem de frânare atât în faţă, cât şi în spate, pe discuri, aer condiţionat, panou led indicatoare de traseu, EBS, ABS, ASR, limitator de viteză, comunicator GPS, podea joasă şi computer de bord cu afişaj digital multifuncţional.
Autobuzele au câte patru unităţi validatoare electronice şi un sistem de opt puncte de supraveghere video. Preţul plătit de Primărie pentru fiecare din cele patru autobuze este de 844.000 de lei, inclusiv TVA.
Municipalitatea ieşeană va completa parcul de autobuze, în scurt timp, cu încă un lot de opt autobuze noi, şi, anul viitor, cu mai mult de 70 de autobuze noi, care vor fi achiziţionate printr-un credit care va fi luat de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here