Program special la tonetele RATP, in ultima zi a acestui an si in prima zi a lui 2016

0
62

În data de 31 decembrie 2015, o parte dintre tonetele RATP vor funcţiona in program redus iar altele vor fi inchise. Astfel, tonetele de la Bicaz, Zimbru, Familial, Sg. Grigore Ioan, Universitate, Ateneu, CUG Vechi, Podu de Piatră, Dr. Savini, Frigorifer, Tudor Nicolae, Pod Nicolina, T. Vladimirescu, Ţesătura, Munca Invalizilor, Piaţa Nicolina, Pod Metalurgie, Mircea cel Bătrân, Blocuri Cetăţuia, Bloc Carmen, Policlinica Recuperare, Biserica Înălţarea Domnului, Moara 1 Mai Păcurari, Podu Roş, Casa Sindicatelor, Gara si Rond 28 (Piaţa ACB) vor functiona in intervalul orar 6.00 – 19.00, tonetele de la Gara Internaţională, Octav Băncilă si Rond Copou – intre orele 7.00 – 15.00, toneta din Piata Unirii – intre 8.00-16.00 iar tonetele de la Billa, Targu Cucu, Moara 1 Mai Canta si Teatrul Naţional vor fi inchise.
Pe 01.01.2016, tonetele de bilete din staţiile Bicaz, Familial, Billa, Universitate, Ateneu, Piaţa Unirii, Târgu Cucu, CUG Vechi, Dr. Savini, Frigorifer, T. Vladimirescu, Moara 1 Mai Canta, Munca Invalizilor, Bloc Carmen, Policlinica Recuperare, Bis. Înălţarea Domnului, Gara Internaţională, Teatrul Naţional, Podu Roş, Casa Sindicatelor, Octav Băncilă, Gară şi Rond Copou vor fi ÎNCHISE.
Celelalte tonete din Zimbru, Sg. Grigore Ioan, Podul de Piatră, Tudor Nicolae, Pod Nicolina, Ţesătura, Piaţa Nicolina, Pod Metalurgie, Mircea cel Bătrân, Blocuri Cetăţuia, Moara 1 Mai Păcurari şi Rond 28 (Piaţa ACB) vor funcţiona în intervalul orar 13.00 – 19.00.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here