Romanian Creative Week a lansat două competiții pentru cei mai talentați tineri artiști din domeniul New Media

0
81

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care va avea loc la Iași în perioada 20 – 30 mai 2022, a lansat două concursuri inedite, în cadrul secțiunii New Media, dedicate studenților la Arte. Curatorul secțiunii este artistul vizual Andrei Cozlac, distins, în 2020, cu premiul special UNITER pentru video mapping. Evenimentul va fi găzduit și de ansamblul Palas.

Concursul Augmented City Gallery
(digital art creations) se desfășoară în perioada 1.02.2022 – 10.03.2022. Augmented City Gallery propune publicului noi metode de a intra în relație cu lucrările de artă digitală, prin amplasarea lor în spațiul public sub formă de augmented reality works. Lucrările vor putea fi admirate în cadrul expoziției de tip blockchain #NEW MEDIA STREET.
Prin acest concurs, organizatorii urmăresc selectarea a 20 de lucrări de grafică digitală și 20 de sculpturi 3D digitale, care vor fi expuse publicului larg timp de patru zile. Lucrările vor putea fi vizualizate prin aplicația REVEAL, produsă în cadrul RCW 2021. Un lucru inedit este faptul că lucrările vor putea fi achiziționate de către public, în format NFT, prin intermediul aplicației.
Cei interesanți să se înscrie în competiție trebuie să respecte următoarele condiții: să aibă calitatea de student al unei universități de arte, atât din ciclul de studii de licență, cât și din cel de masterat sau doctorat; să respecte tema Inter-Connection/Restart; aplicația să respecte toate punctele menționate în instrucțiuni, care pot fi găsite pe www.romaniancreativeweek.ro, la secțiunea New Media. Doar aplicațiile depuse până în data de 10.03.2022, ora 23.00, vor fi luate în considerare.
Organizatorii anunță că selecția lucrărilor câștigătoare se va face în perioada 11.03.2022 – 15.03.2022, iar afișarea rezultatelor se va face în 16.03.2022, atât pe site-ul evenimentului, cât și pe rețelele de socializare ale RCW. Implementarea lucrărilor se va desfășura între 25 martie și 20 mai 2022, iar expunerea lor se va face, în cadrul festivalului de la Iași, în perioada 26.05.2022 – 29.05.2022.
Pentru a se înscrie în competiție, concurenții trebui să trimită un email cu subiectul: CALL FOR CREATORS : AUGMENTED CITY GALLERY, pe adresa newmediaway.rcw@gmail.com. E-mailul va conține: numele și prenumele candidatului; anul de studii / departamentul; tipul de lucrare – grafică digitală sau sculptură digitală 3D; statement proiect / un text de 200 – 500 de cuvinte / format PDF; lucrarea digitală (JPG, GIF, MP4, OBJ, STL); CV; portfoliu.
În cadrul The Creative Five, cel de-al doilea call for projects, care se desfășoară până în data de 10.03.2022, vor fi selectate cinci lucrări de tip instalație multimedia. Tema lucrărilor este Inter-Connection/Restart, care urmărește să cristalizeze THE CREATIVE FIVE. Cele cinci instalații desemnate câștigătoare vor fi expuse în cadrul RCW 2022 și vor face parte din expoziția #NEW MEDIA STREET.
Condițiile pentru aplicarea la acest call for projects sunt: concurenții să aibă calitatea de student al Universității Naționale de Arte „George Enescu”, din Iași, atât din ciclul de studii de licență, cât și din cel de masterat sau doctorat; proiectul să respecte tema Inter-Connection/Restart; aplicația să bifeze toate punctele menționate în instrucțiuni și să fie trimisă până la data de 10.03.2022, ora 23:00. Lucrările să poată fi finalizate până la data de 20.05.2022.
Selecția celor cinci proiecte câștigătoare va fi făcută în perioada 10.03.2020 – 15.03.2020, iar publicarea rezultatelor se va face în 16.03.2022, atât pe site-ul www.romaniancreativeweek.ro, cât și pe rețelele de socializare ale evenimentului programat la Iași.
Organizatorii anunță că fiecare dintre proiectele alese va fi bugetat cu suma de 700 de euro, bani care vor fi folosiți pentru producția acestuia. Lucrările vor fi expuse în spațiul public, în cadrul #New Media Street, parte a RCW, în perioada 26 – 29 mai 2022.
Pentru a participa la acest concurs, cei interesați trebuie să completeze următorul formular: https://romaniancreativeweek.ro/call-for-projects/new-media/project-the-creative-five/?fbclid=IwAR3UDNdGPxNiuo2IZqSPpjo7sNLGW74kTEJ0Tza4JMUswc_W6Yjgf-X90bc
RCW 2021 a găzduit proiectul-pilot New Media Alley, care ne-a adus o exeriență bogată, lucru care ne-a determinat să expandăm conceptul către un New Media Street. Acesta deschide orizonturile și către alte zone, precum cea de înțelegere a relației dintre artă și tehnologie sau cea care face legătura între ideea de NFT și produsele artistice. Față de ediția de anul trecut, acum avem un număr foarte mare de artiști participanți și, totodată, ne îndreptăm, prin aceste call for projects, către mulți studenți talentați. Pe de altă parte, New Media Alley nu dispare ca proiect din cadrul festivalului, ci îl vom revedea la Iași într-un nou format”, a declarat Andrei Cozlac, lector univ. dr. în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, din Iași, și curatorul secțiunii New Media din cadrul RCW.
Despre evenimente
În 2022, secțiunea NEW MEDIA a Romanian Creative Week va cuprinde două circuite de tip
expozițional – performativ: NEW MEDIA STREET și NEW MEDIA ALLEY. Acestea își propun crearea
unei platforme de dialog între artele digitale – new media și publicul ieșean, prin amplasarea în
spațiul public, sub formatul unui concept expozițional, a unor lucrări produse de artiști și companii
orientate către proiecte de creative media.
Despre Romanian Creative Week
Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești. Parteneri în organziarea acestui amplu eveniment din capitala Moldovei sunt ansamblul Palas, Primăria Municipiului Iași și Complexul Muzeal Național Moldova Iași.
Amănunte despre RCW, pe www.romaniancreativeweek.ro, pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here