Se scoate la vânzare prima variantă a Constituției Americii

0
99

Prima variantă a Constituției americane, cea din perioada Confederației celor 13 state americane și urmând Declarației de Independență din 1776, este scoasă la licitație marți, 27 aprilie, în cadrul Licitației de Artă Sacră, inclusiv o selecție de Carte Veche. Este o premieră pentru piața românească de artă și obiecte de colecție scoaterea la vânzare a unui asemenea exemplar și o ocazie rară pentru colecționari sau bibliofili. Cartea se află în stare bună de păstrare.

Pe numele său original “Constituțiile celor treisprezece State ale Americii“, Constituția confederativă americană (de fapt un cumul al constituțiilor celor 13 state și un Statut unificator al Confederației) a fost publicată în 1777, pentru ca în 1873 să fie tradusă în franceză de ducele de La Rochefaucauld și să fie tipărită în franceză într-un tiraj special, de doar 600 de exemplare, special pentru Benjamin Franklin, care era, la acea vreme, primul ambasador al proaspetei confederații americane în Franța, pe lângă regele Ludovic al XVI-lea. Franklin a fost trimis de Congresul american în Franța încă din 1776, să convingă Franța să se alieze cu coloniile americane în lupta lor pentru independență împotriva Imperiului Britanic, demers reușit. După câștigarea Războiului american de Independență și încheierea păcii cu Marea Britanie, în 1783, Franklin militează pe lângă puterile Europei pentru recunoașterea uniunii confederative americane, în care scop comandă tirajul special de 600 de exemplare, să servească lămuririi oamenilor de stat europeni cu privire la principiile inovative ale democrației americane. Această variantă în franceză cuprinde, în afara de constituțiile celor 13 state, Declarația de Independență, Statutele Confederației și Tratatele cu Franța, Țările de Jos și Suedia. Piesa de colecție se va scoate la licitație marți, 27 aprilie, ora 18:30, pe platforma Artmark Live, și are un preț de pornire de doar 1.500 de euro.

Pagina de titlu a piesei de colecție poartă și prima apariție grafică într-o carte a sigiliului Statelor Unite ale Americii. O ștampilă de bibliotecă evidențiază că, la jumătatea secolului al XIX-lea, exemplarul scos la vânzare a făcut parte din fondul de carte al Bibliotecii Române de la Paris, bibliotecă organizată în 1846 de Societatea Studenților Români, ce lua ființă în 2 decembrie 1845 sub președinția lui Ion Ghica și secretariatul lui C.A. Rosetti și Scarlat Vârnav. Printre membrii fondatori s-au numărat Bălcescu, Kogălniceanu, Bolintineanu și frații Brătianu. Biblioteca Română de Paris, întreprindere voluntară și privată, finanțată de tinerii boieri, viitori pașoptiști, avea drept menire evidențierea unei culturi naționale, de limbă românească, și era văzută drept o demonstrație necesară militării Societății pentru unirea Țărilor Române. Biblioteca era ulterior reorganizată de istoricul Nicolae Iorga, pentru ca în 1945 să fie desființată 1945, sub impactul schimbării de regim, moment la care fondul de bibliotecă se risipește.

Licitația de Artă Sacră, inclusiv o selecție de Carte Veche, numără aproximativ 200 de icoane rare și cărți vechi și se va desfășura în Săptămâna Mare, marți 27 aprilie. Piesele de colecție pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță de luni până joi, în intervalul orar 10:00-20:00, iar de vineri până duminică de la 10:00 la 18:00. Expoziția este deschisă publicului larg, în regim gratuit până marți, 27 aprilie.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here