Statul nu mai dă ajutoare de pomană. Primăriile se pot ÎMPRUMUTA, de anul acesta, dacă au nevoie de sprijin pentru încălzire

0
94

Administrațiile locale nu vor mai primi bani cadou de la buget, pentru încălzire. Decizia a fost anunțată de premierul Victor Ponta, care a precizat că astfel se va încerca stimularea autorităților, care vor fi nevoite să investească în sistemele de termoficare.
Administrațiile locale nu vor fi lăsate, complet, pe cont propriu, cel puțin deocamdată. Ele vor avea posibilitatea să se împrumute din Trezorerie, ca să treacă peste iarnă, a precizat premierul. Sumele trebuie, însă, înapoiate. “Apropo de sezonul de iarnă. În primul rând, împreună cu Ministerul de Finanţe o să avem o modificare legislativă prin care toate oraşele care au nevoie de sprijin pentru încălzire nu le dăm noi, aşa, cadou, ci vor putea să se împrumute din trezorerie să treacă peste iarnă şi, sigur, să dea înapoi creditul într-o perioadă sustenabilă de timp. Că e Bucureştiul, că e Galaţiul, că e Aradul, că e altcineva, transparent, egal pentru toţi, să nu se spună că dăm la unul că e de la un partid, la altul nu dăm că e de la alt partid. Absolut toate consiliile locale sau consiliul general pot să facă solicitare, primesc împrumutul şi îl restituie într-o perioadă de timp. Asta este soluţia corectă şi cred că este şi un stimulent să-şi facă investiţiile în sistemul termic, că aşa, dacă le dăm pomană în fiecare an, n-o să facă niciodată nici o investiţie. Cam cum se întâmplă la Drobeta – Turnu-Severin, unde dacă le dăm în fiecare an nu fac nimic. Acum, dacă doar împrumută şi… o să facă şi investiţia cred şi în felul ăsta această problemă n-o mai tărăgănăm de ani de zile, ci o rezolvăm cum s-a rezolvat în foarte multe oraşe”, a spus Victor Ponta.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here