Forum Economic Româno-Israelian la Camera de Comerţ

0
59

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi va găzdui lucrările Forumul Economic Româno-Israelian, miercuri 28 iunie, începând cu ora 10.00.

Forumul Economic, care se va desfasura  într-un context mai amplu oferit de proiectul Marşul Vieţii – comemorarea a 76 de ani de la Pogromul de la Iaşi,  îşi propune să reunească antreprenori din regiune interesaţi de dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu oamenii de afaceri israelieni.

Dintre domeniile vizate amintim: IT şi outsourcing, sănătate, turism, agricultură, sectorul imobiliar, investiții, sectorul bancar. Evenimentul va include o sesiune de prezentare a relaţiilor economice bilaterale şi a oportunităţilor de investiţii, urmată de o sesiune business-to-business între oamenii de afaceri români şi israelieni interesaţi.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat că la eveniment vor participa şi mai mulţi reprezentanţi ai corpului diplomatic – dintre care îi menţionăm reprezentanţii Ambasadei Israelului şi ai Ambasadei SUA – precum şi reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ şi Industrie din regiune.

Este un foarte bun prilej pentru oamenii noştri de afaceri să iniţieze sau să dezvolte parteneriate cu o comunitate foarte solidă din punct de vedere economic, şi mă refer aici la Statul Israel, în ansamblul său. Domeniile care se intenţionează a fi abordate sunt domenii în care, pe de o parte, israelienii au un know-how avansat, iar pe de altă parte, avem şi noi la rândul nostru câteva avantaje pe care să le fructificăm. Aşadar, recomand tuturor celor care vor să-şi deschidă orizontul actual al afacerii să participe la acest Forum. Nu în ultimul rând, vreau să remarc din nou colaborarea bună dintre mediul de afaceri şi mediul administrativ în promovarea imaginii şi intereselor economice ale Iaşului. Mă refer la diversele misiuni economice în exterior şi la delegaţii străine care prospectează regiunea, demers în care ne angrenăm cu toţii, mediul public şi cel privat, pentru a convinge investitorii că au parteneri buni în zona noastră.” a declarat Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

Participarea la Forumul Economic Româno-Israelian este liberă, în limita locurilor disponibile, dar condiţionată de confirmarea prealabilă prin completarea formularului online de pe site-ul Camerei de Comerţ: www.cciasi.ro.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 6 = 1