Mărturia lui Morel Bolea, gurul de la Iași acuzat de abuzuri. „Toate întrebările astea sunt ciudate, sunt noutăți pentru mine”

0
69

Libertatea a publicat mărturiile unor femei care timp de peste zece ani au fost victimele mentorului de la Kasta Morrely și Eurodemos. Ziaristii l-au confruntat telefonic pe Morel Bolea, cel despre care fetele citate susțin că a transformat două organizații pentru tineri din Iași într-un centru de abuz sexual, psihologic și tortură. Morel Bolea a spus pentru ziar că a terminat Facultatea de Filosofie de la Iași, că a făcut un curs de „formator de formatori, adică profesor pentru profesioniști” la Washington DC, că este conte de Manfredonia, pentru că are sânge de nobil și că este expert internațional pe trafic de persoane, lucrând cu Ministerul Afacerilor Interne, Comisia Europeană și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa.

 „Din 90 până-n 2005-2006 am fost pe prima pagină a ziarelor” „Nu mă interesează să ies în față. Din 90 până-n 2005-2006 am fost pe prima pagină a ziarelor, și la emisiuni, și la radio… M-am plictisit la un moment dat, nu mă interesează. Știi cum e, mergi pe stradă, te salută toată lumea, apelează toți la tine, nu știu dacă pățești treaba asta, eu o pățeam. Așa că m-am retras din viața publică și din 2007 am lucrat pe proiecte internaționale. Eu, ca președinte, am un rol onorific, ca președinte prezidez”, spune mentorul.

Marea realizare a celor de la Eurodemos, pe care Morel Bolea a repetat-o de câte ori a avut ocazia, este că au introdus în standardul ocupațional meseria de manechin și organizator spectacol. Din punctul de vedere al lui Morel Bolea, acest fapt a contribuit masiv la lupta împotriva traficului de persoane.  În urma acestui proiect, Morel Bolea susține că organizațiile Kasta Morrely și Eurodemos au devenit „exemple de bună practică la nivel european”. A insistat să spună că Eurodemos și Kasta Morrely sunt două entități separate, ceea ce este adevărat din punct de vedere legal, însă sursele ziarului susțin că organizațiile sunt formate din aceiași oameni și conduse de același guru. Morel Bolea afirmă că numele Kasta Morrely a fost găsit prin puterea magiei, cu un instrument numit „ansă” folosit de un voluntar „inforenergetician”, căruia i se spune Scândurică.

Marturia lui Morel Bolea AICI

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 59 = 64