Pont de sarbatori! Fisc-ul iesean scoate la vânzare 300 mii de litri de vin, la jumătate de pret

0
53

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi scoate la vânzare aproximativ 300 de tone de vin la jumătate din valoarea la care a fost evaluată băutura. Stocurile de vin aparţin unor cunoscuţi producători care au podgorii pe dealurile Copoului, respectiv firma Vini Com a lui Constantin Comănescu şi Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV). Datoriile la buget ale celor două societăți se ridică la 680.000, respectiv 5,5 milioane de lei, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Pe lângă stocurile de vinuri, din patrimoniul firmei lui Constantin Comănescu va fi scos la mezat inclusiv un utilaj de vinificaţie ce constă într-o instalaţie de îmbuteliere a sticlelor de vin, preţul acestuia fiind de 97.670 lei fără TVA. Cei interesaţi să achiziţioneze vinuri vrac, pot găsi la Fisc peste 142.000 litri din şase soiuri, preţurile cerute de instituţia publică fiind cuprinse între 0,9 lei şi 2,6 lei fără TVA/litru. Sunt disponibile cantităţi de 1.000 litri de Fetească Neagră cu preţ de 2,6 lei fără TVA/litru, circa 120.000 de litri de vin de masă roşu (n.r. – trei tipuri) cu preţuri de 0,9 lei/litru sau 1,3 lei fără TVA/litru, 17.300 litri de vin alb Riesling Italian şi 4.300 de vin alb Sauvignon Blanc, preţul unui litru fiind de 1,56 lei fără TVA/litru. De asemenea, din patrimoniul Vini Com sunt scoase la vânzare circa 7.300 de sticle de vin din opt soiuri, producţie a anului 2011, preţul unei sticle de 0,75 litri fiind de 10,4 lei fără TVA. Din stoc fac parte 480 de sticle de Aligote, 864 de Chardonay, 843 de Fetească Neagră, 451 de Fotinia dulce, 1347 de Fotinia rose, 1.159 de Podu verde, 581 de Riesling de Rhin şi 1.449 de Vinum Alumni Roşu.

În cazul SCDVV, Fiscul scoate la vânzare circa 150.000 de litri de vin din 12 soiuri, preţurile cerute fiind cuprinse între 1,8 lei şi 2,35 lei fără TVA/litru. Astfel, sunt disponibile cantităţi de 10.843 litri de vin IGDM 2013 (2,14 lei fără TVA/litru), 4.500 litri de vin de masă roşu sec şi 10.180 litri de Sauvignon Blanc 2013 (1,8 lei fără TVA/litru), 17.288 litri de vin IGDM alb şi 2000 litri de vin de masă roşu 2013 (2,15 lei fără TVA/litru), 16.490 litri de vin de masă roşu 2014, 30.570 litri de Fetească Albă, 38.210 litri de Fetească Regală, 2395 litri de Pinot Gris, 6000 litri de vin de masă alb 2014 şi 1923 litri de vin Golia (2,25 lei fără TVA/litru) şi 9.567 litri de Muscat Ottonel (2,35 lei fără TVA/litru). Licitaţia este programată la sediul AJFP Iaşi pentru data de 8 decembrie, ora 10.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

89 − = 88