(P) Edilul penelist Mihai Chirica doarme pe banii ieșenilor, în timp ce aceștia sunt sufocați zilnic de un aer din ce în ce mai otrăvit

0
51

Din cauza indiferenței administrației locale PNL, Iașul riscă să piardă încă o oportunitate de finanțare

Trăim în cel mai poluat oraș din România, condus de cel mai indiferent și cel mai penal primar din România! Aceasta este realitatea cruntă în care se află Iașul sub conducerea lui Mihai Chirica, ales local aflat la al doilea mandat, care nu a luat nicio măsură pentru diminuarea poluării din municipiu, deși ultimul raport al Agenției Europe pentru Protecția Mediului a arătat că respirăm zilnic otravă!  Semnale de alarmă au fost trase și în primele luni ale anului de reprezentanții Agenției pentru Protecţia Mediului (APM) Iași care au evaluat indicele de calitate a aerului ca fiind „extrem de rău”, iar astăzi presa relatează despre noi depășiri alarmante ale valorilor particulelor PM10 din aer, de două ori peste limita admisa.

În urmă cu 15 zile i-am oferit primarului Chirica o soluție pertinentă pentru această situație critică: realizarea de păduri urbane, i-am indicat zonele unde acestea pot fi realizate, am prezentat inclusiv sursa de finanțare. Astfel, în calitate de ieșean și de secretar de stat în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, i-am atras atenția public edilului că ministerul a pus la dispoziție, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, 30 milioane euro, echivalentul a 148.914.000 lei, pentru realizarea de păduri urbane, somându-l în numele comunității să acceseze acești bani, însă nici până astăzi Mihai Chirica nu a mișcat un deget.

Dat fiind că finanțarea se alocă pe principiul ,,primul venit, primul servit”, în limita bugetului maxim eligibil alocat, respectiv până la epuizarea tuturor fondurilor, dar nu mai târziu de 30 aprilie 2024, sper ca Iașul să nu piardă ocazia de a reduce poluarea din cauza incompetenței lui Mihai Chirica, așa cum am pierdut și finanțarea pentru realizarea de piste de biciclete, în valoarea de 37 milioane lei, pentru că Primăria Iași nu a depus la timp proiectul!

Timp de două mandate, din cauza indiferenței lui Mihai Chirica am pierdut finanțări, șanse de a ne dezvolta, timp prețios din viață stând în trafic, sănătatea, respirând un aer otrăvit! Pe 9 iunie este momentul să ne gândim la noi, la viitorul copiilor noștri, la faptul că fiecare ieșean merită mai mult și să-l trimitem pe cel mai penal primar din țară, pe Mihai Chirica, acasă!

Bogdan Balanișcu,

Președinte PSD Municipiul Iași

Secretar de Stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

67 − = 66